CĂLINE, LEAPĂDĂ-TE DE SATANE!

OK, v-am promis o analiză dură a alegerilor locale, mai ales referitor la PNL. Încă nu am terminat-o şi nu bănuiam – deşi, poate, ar fi trebuit – că va trebui să o înlocuiesc cu altceva. Referitor la prezentul imediat.

 

Menţionez din start ceea ce cred că era, oricum, foarte clar: îl apreciez în mod deosebit pe premierul Călin Tăriceanu, ţin foarte mult la el, pentru faptul că este un om deosebit, care şi-a probat caracterul.

 

Sentimentele, însă, nu trebuie să umbrească analiza politică. Îi pot da culoare, ceea ce e de mult inclus în analiza modernă, în care intuiţia joacă un rol important, cum bine sublinia politologul Dan Pavel.

 

Dacă vreţi să o reafirm, o reafirm: îmi place foarte mult Ludovic Orban. El şi Crin Antonescu sunt cele mai autentice produse politice de pe scena românească de la Corneliu Coposu încoace.

 

Mai este şi Radu Sârbu, de la PNŢCD, pe care propaganda abjectă a PSD l-a determinat să treacă, o vreme, în umbră. O contribuţie nespus de stupidă în acest sens a avut-o şi PPE. Voi dezvolta altădată.

 

Sunt sigură că aceste personalităţi politice vor confirma, pentru binele României, evident, în măsura în care şi alegătorii vor fi determinaţi să vadă realitatea şi să îşi cunoască interesul.

 

Mai întâi, însă, partidele lor vor trebui să îşi cunoasă interesul, să-l slujească, să-l urmeze şi să-l reafirme din toată puterea, şi cu toate forţele, pentru o schimbare reală în România.

 

ISTORIE NETERMINATĂ ŞI POLITICĂ DE ALIANŢE

 

Nu cred că PNL şi PNŢCD au nevoie de alte alianţe decât alianţa între ele, ca partide istorice, adevărate, devotate intereselor ţării şi nu o dată, din această cauză, îngenunchiate de mafia FSN.

 

Nu are importanţă că în acest fel, după alegerile generale viitoare, coaliţia lor va fi în opoziţie. Sau are, dar în sens pozitiv. Va obliga FSN fie să se rupă ireversibil, fie să se regrupeze elocvent.

 

În 1990, Seniorul Corneliu Coposu i-a propus domnului Ion Iliescu să candideze pe listele PNŢCD, dar să nu transforme FSN în partid, pentru că ar fi un dezastru pentru ţară şi o batjocură pentru Revoluţie.

 

Ion Iliescu a refuzat şi au urmat dezastre în lanţ pentru România. Şi tot ceea ce se întâmplă, acum, bun pentru ţară, este confirmarea poziţiei lui Corneliu Coposu.

 

Târziu, dar nu prea târziu, domnul Iliescu şi-a dat seama care e direcţia. A făcut-o, e drept, în primul rând pragmatic, pentru că, dacă partea din PSD patronată de el nu susţinea (Guvernul) PNL, era la pământ. Călcat în picioare de Traian Băsescu. Un impostor trist.

 

Acestea sunt câteva premise. Pe care le las neterminate, ca într-o muzică simpatică. Le voi dezvolta altădată. Acum, mă întorc la PNL.

 

UNITATEA, IMPERATIVUL PNL. ŞI DISOLUŢIA PD-L

 

Călin Popescu Tăriceanu este un om politic inteligent, care are meritul imens de a fi salvat PNL în faţa tentativei lui Traian Băsescu de a-l distruge prin absorbţie într-o falsă construcţie de dreapta.

 

Mai are meritul la fel de important de a fi defesenizat PNL, adică, de a-l fi decontaminat de elemente provenind din vechile structuri şi/sau de impostori obraznici şi corupţi.

 

Am scris un comentariu în ZIUA în acest sens, am să vă dau altă dată link-ul, acum nu. Ar însemna să mă întrerup din scris şi nu vreau, sper că sunteţi de acord.

 

Dar Călin, un om extraordinar, repet, ştie că poziţia lui dură şi pură nu era posibilă fără susţinerea copiilor teribili ai PNL, azi, la maturitate înfloritoare, Crin Antonescu şi Ludovic Orban.

 

Cei din urmă vor fi cei dintâi. Dacă nu vă amintiţi, am să vă amintesc eu. Era clar ce face Băsescu, dar nimeni nu avea curajul să ia poziţie. Ludovic Orban a fost primul. I-a tras-o din 2005, când toţi tăceau.

 

Şi numai noi, cei din Piaţa Universităţii, noi, cei care nu am uitat şi nu am trădat, aşteptam, cu firavă speranţă – pentru că speranţa este o virtute creştină – să se ridice, până la urmă, cineva.

 

Pentru dreptate şi adevăr. Veritabile, nu confiscate. Reale, nu imposturi. Şi a făcut-o Ludovic Orban. A spus lucrurilor pe nume. L-a arătat pe Traian Băsescu în adevăratele lui culori. Ale lor. Nu ale noastre.

 

După, a fost mult mai uşor. Şi pentru Crin Antonescu, şi pentru ceilalţi. În primul rând, pentru Călin Tăriceanu. Preşedintele PNL a primit gura de oxigen necesară pentru a sta, drept, în apărarea partidului istoric.

 

Călin Tăriceanu e un om de caracter. Sigur îşi aminteşte. Congresul curajos în care a fost reconfirmat preşedinte s-a întâmplat şi graţie poziţiei lui Ludovic Orban. Care a câştigat votul de vicepreşedinte, purtător de cuvânt. Nu simpaticul Bogdan Olteanu.

 

În PNL e loc pentru toţi. Pentru toţi cei care slujesc acest partid, cu gândul şi la noi, alegătorii. Marea performanţă a lui Călin Tăriceanu este de a conduce un partid plin de personalităţi. Libere, nesupuse.

 

Trec direct la alegerile locale. Îl citez pe Iosif Boda, un analist partizan, dar onest, care nu îşi bate joc de principii: 11-12 procente la Bucureşti echivalează cu 30-40 la sută în judeţe.

 

Ştiu că premierul Tăriceanu şi preşedinte al PNL are curaj, nu este genul care să-şi elimine adversarii interni prin manevre nedemne, în detrimentul forţei partidului pe care îl conduce.

 

Ieri a făcut o prostie. Ştiu, ca şi Anca Alexandrescu (a scris frumos pe blogul ei roz), cine l-a sfătuit să greşească. Dar mă mir că a marşat. Pentru că omul pe care îl cunosc, Călin Tăriceanu, nu decide decât ce vrea el. De ce a vrut aşa – sper să lămurească şi să remedieze rapid.

 

Ieri, la şedinţa conducerii centrale a PNL, a adus în discuţie, absolut neavenit, pentru că în favoarea lui Băsescu, problema unor demisii ale unor preşedinţi de organizaţii PNL care nu au obţinut media partidului.

 

Nici dacă îl droga Băsescu nu putea greşi aşa. PNL este în poziţia să savureze şi să speculeze poziţia precară în care se află, azi, PD. L va fi în scurt timp, istorie. Pentru că liberalii autentici se vor întoarce.

 

Importantă, este, acum, menţinerea puternică a unităţii ofensive a PNL. Această responsabilitate îi revine preşedintelui PNL. Nimeni nu i-a contestat funcţia. Nimeni nu şi-a anunţat contracandidatura.

 

În plus, aflăm şi altă imbecilitate, indusă de aceiaşi intriganţi care ar trebui daţi afară cu şuturi în fund din Guvern – sau din poziţii tehnice, foarte tehnologice – anume că premierul ar avea de gând să ceară demisia tânărului prefect al Capitalei, Cătălin Deaconescu.

 

După cum îl cunosc pe Călin Tăriceanu, el va ieşi mâine şi va pune capăt, din timp, acestei nebunii care nu poate fi decât proastă pentru PNL şi deşteaptă pentru Băsescu.

 

Căline, dă-i afară, chiar nu sunt în favoarea ta! Te înşeli dacă crezi că poţi fi un preşedinte puternic, într-un partid slăbit prin izolarea valorilor. Dar tu nu crezi asta. Altfel, n-ai fi reuşit până acum.