SUPER-CONCERT ÎN PIAŢA PALATULUI. DE SUCCES, ORBAN!

By Roxana Iordache

ANII CEI MAI BUNI SUNT CEI CARE AU SĂ VINĂ

 

Cu adevărat super-concert ieri în Piaţa Palatului din Capitală. Un show-maraton de zile mari: aproape şapte ore de bucurie, la cotele muzicii adevărate, live, cu profesionişti de elită.

 

Phoenix, Compact, Voltaj, Direcţia 5, Loredana&Taraful, Iris şi Holograf, absolut superbi, meseriaşi, adevăraţi. O lecţie pentru toţi cei mai noi în show-bizz, şi pentru care important e succesul uşor şi tot atât de efemer.

 

Profesioniştii de pe scenă ne-au oferit o reprezentaţie a respectului de sine şi faţă de public. Iar acest spectacol, excelent organizat, prezentat şi gradat, a fost, totodată, o probă a respectului PNL de sine şi faţă de alegători.

 

Nu manele, nu mici şi bere. Muzică. Muzică adevărată. Şi bucurie adevărată. Multă lume, multă tinereţe. Lume educată. Liberalii au organizat un spectacol după chipul şi asemănarea lor. Noblesse oblige.

 

A fost, deci, mai mult decât un spectacol electoral. A fost o probă a faptului că putem şi noi, bucureştenii, să fim la înălţime. Să ne adunăm civilizat şi să nu degenerăm în prostie. Să arătăm că entuziasmul nu înseamnă barbarie.

 

Am văzut multe mitinguri şi spectacole electorale din 1990 încoace, unele chiar reuşite. Dar un super-concert în context electoral ca acela de aseară nu a găzduit până acum Capitala. Densitate de valori pe scenă şi civilizaţie la spectatori.

 

Organizatorii au introdus trei elemente de surpriză. Nu a fost ca la mitingurile electorale în care candidaţii sunt prezentaţi şi apoi publicului „i se dă” muzică, întrucât organizatorii se tem să nu le plece spectatorii.

 

Candidaţii sectoarelor au fost prezentaţi succesiv şi fiecare a prezentat formaţia următoare.  S-a început cu sectorul 2 şi până seara târziu, nici picior de Chiliman. Ca să-şi facă iluzii adversarii. Că un show reuşit ar putea fi compromis politic.

 

Dar primarul sectorului 1, „capitala capitalei” a apărut la sfârşit. Cealaltă surpriză, prezenţa premierului Călin Tăriceanu, care a şi spus câteva cuvinte de succes, puţine şi bune, cum se cuvine cu asemenea ocazii.

 

Surpriza ultimă a fost faptul că Ludovic Orban a avut curajul să fie guest-star, adică să apară la 11 noaptea şi să constate că, în loc să se micşoreze dramatic, numărul participanţilor se mărise spectaculos, de câteva ori, faţă de ora începerii.

 

Prefigurând creşterea procentelor, de la începutul şi până la sfârşitul campaniei electorale, culminând la vot. Orban în formă maximă. În elementul lui printre bucureşteni. Nici picat cu pluta, nici încrâncenat, nici crispat ca alţii. Natural.

 

Primarul de care are nevoie Capitala. Un intelectual pragmatic, deopotrivă elegant şi om de acţiune. Constructorul civilizat al Capitalei. URBAN. ORBAN.

 

P.S. Super-Cristi Minculescu i-a urat succes lui Ludovic Orban şi nu a fost de complezenţă. Nu e genul lui şi aşa ceva nici nu se poate cumpăra.

 

O performanţă în sine este însuşi faptul că PNL Bucureşti a adus la acelaşi spectacol formaţiile „Iris” şi „Holograf”. Le iubesc pe amândouă.

 

Remarcabil e şi faptul că atât Dan Bitman, cât şi Cristi Minculescu îi urează succes candidatului liberal Ludovic Orban.

 

Fabulos ar fi ca în final de campanie, să-i aducă să cânte pe scenă, împreună. E visul meu din adolescenţă. Şi nu renunţ la el.

Lasă un Răspuns