Solidar cu Tibetul reprimat, căpitanul echipei de fotbal a Indiei a refuzat, azi, să poarte torţa olimpică la New Delhi

By Roxana Iordache

 

PROTESTE ÎN INDIA, EXILUL LUI DALAI LAMA

 

Torţa olimpică a traversat lejer Argentina (toxicomanului comunist Diego Maradona, amicul lui Fidel Castro şi Hugo Chavez), Tazmania, Omanul şi Pakistanul. În Pakistan, preşedintele Pervez Musharraf (împreună cu premierul Zousaf Raza Gilani) a avut ideea originală să ferească flacăra de ochii spectatorilor şi a organizat ceremonia trecerii, pe stadion. Compatrioţii săi au putut urmări evenimentul la televizor.

 

Azi, la New Delhi (ca şi în alte localităţi, precum Bangalore), deşi ora procesiunii flăcării olimpice a fost ţinută secretă, protestatarii au aşteptat răbdători şi au demonstrat în semn de solidaritate cu Tibetul ocupat şi reprimat de China. Ei au purtat o flacără paralelă. Li s-a raliat însuşi căpitanul echipei naţionale de fotbal a Indiei, Bhaichung Bhutia, care a refuzat să poarte flacăra olimpică. Iar Sakin Tendulkar, unul dintre cei mai faimoşi jucători de cricket, s-a retras din convoiul oficial, cum relatează Reuters.

 

În India sunt exilaţi mai bine de 100000 de tibetani, în frunte cu liderul lor spiritual, Dalai Lama, care locuieşte în oraşul nordic Dharmsala. Măsurile de securitate din New Delhi au fost asigurate de 15000 de poliţişti şi au fost arestaţi 25 de protestatari. Grupul de exilaţi „Studenţii pentru un Tibet liber”, a dat un comunicat potrivit căruia „Glăsuind la trecerea flăcării olimpice, veţi trimite un mesaj puternic tibetanilor, Chinei şi lumii, acela că indienii îl susţin pe Dalai Lama şi lupta non-violentă a poporului tibetan pentru libertate şi dreptate”, relatează AP.   

Reuters

AP (din Bangalore)

Reuters

Lasă un Răspuns