O activistă proastă şi talentată
Chiar merită să pui politica mai presus de dragoste?
O întrebare tipic feminină, pe care de cele mai multe ori o pun bărbaţii.
Chiar merită să pui politica mai presus de dragoste?
O întrebare tipic feminină, pe care de cele mai multe ori o pun bărbaţii.
luni 14 aprilie 2008 la 5:02:12 am
Cred ca merita Roxana!
Cetatene Basescu,
N-am sa va spun nici ca sunteti un las care, constatand ca la cacealma se mai si pierde - si inca din greu - n-a avut sange in el sa demisioneze ca sa se confrunte direct cu un contracandidat, de exemplu, Crin Antonescu, desi asta e realitatea: ca in reclama cu detergentul care “spala chiar si petele de pipi”. N-am sa va spun nici cat de penibil sunteti si cat de disperat, in marea dv. impostura gonflabila.
N-am sa va spun nici ca, in ciuda dispretului pe care mi-l inspirati ca politician oportunist, fariseu si vorace, mi-e mila de dv. ca om si ma rog sa va dea Dumnezeu mintea de pe urma. Deocamdata, n-am sa va spun decat atat: incetati sa vorbiti in numele meu si al altora ca mine, care nu v-au votat si nu v-ar vota nici intr-un milion de ani, vorba “Marelui Licurici”, care se satura repede de o limba ca a dv. engleza.
Nu va permit nici sa-mi atribuiti apartenenta la turma pe care o pastoriti de pe calul alb tras de colegii mei intelectualii. Nu va permit nici sa ma excludeti din randurile poporului roman, alaturi de milioanele de oameni care nu v-au votat si nu va vor vota niciodata. Si noi facem parte din poporul roman. Daca ati uitat, e cazul sa va amintiti, ca a mai fost unul care uitase, tovarasul Nicolae Ceausescu, fata de al carui cult aveti o nostalgie egalata numai de excesul de zel al suporterilor dv., curati ca lacrima asfaltului cand se aprind luminile orasului peste marmura capitalei. Nu va permit nici sa va bateti joc de Piata Universitatii si nici sa va sustineti grandioasele mitinguri populare sub Imnul Golanilor. “Piata Constitutii”, vi se potriveste intr-adevar, ca simbol al omului nou, pe fundalul Casei Boborului.
Am tot dreptul sa va spun toate astea, pur si simplu in calitate de cetatean al Romaniei care nu se lasa prostit. Mai mult: nu (va) suporta impostura. Inca nu uzez de dreptul de a va spune mai multe, ca unui baiat de cartier ce va place sa fiti, in calitate de “bad girl”, cum m-a numit presedintele Iliescu pe vremea in care eu faceam cronica Pietii Universitatii, in timp ce dv. nici nu va oboseati inca sa va stergeti tatuajele misiunii de la Anvers de pe umeri. Pe atunci dadeau bine.
Roxana Iordache
luni 14 aprilie 2008 la 9:54:36 am
Amice, rămâi în bârlog, că încurci borcanele. Eu sunt de dreapta.
luni 14 aprilie 2008 la 10:45:48 am
Barlogul zice ca nu a incurcat borcanele.
luni 14 aprilie 2008 la 11:38:43 am
Barlogul e capul cu care ganditi voi?
luni 14 aprilie 2008 la 11:52:48 am
Barlogul remarca o exceptie printre gazetari.
O fata cu ochi tristi, ca doua pansele negre, cabrata, gata de duel, in apararea celui pe care ea il numeste “Seniorul” - Roxana Iordache
luni 14 aprilie 2008 la 12:17:01 pm
Impresionantă memorie!
Doina Alexandru a scris frumos, în cartea ei de dialog cu Corneliu Coposu, dar ochii meu nu sunt negri. Trişti erau, pentru că murea o minune.
Bârlogul e deştept, dar cui (mai) foloseşte?!
luni 14 aprilie 2008 la 12:54:32 pm
Foloseste.
Barlogul a urmarit tot timpul Roxania, dar din pacate nu intelege vremurile si de ce nu merge la “champ” la “vorbe”.
“Barlogul” a propus de demult.
Dar daca nu se poate. Asta este. Dar nu stie de ce.
luni 14 aprilie 2008 la 7:23:53 pm
Imi pare rău că am fost rea. Dar aşa se întâmplă uneori, eşti rea cu cine nu merită. Dar politica nu merită să o pui mai presus de dragoste. Merg împreună foarte bine. Când nu merg, înseamnă că nu merge. Şi gata.
luni 14 aprilie 2008 la 8:15:51 pm
Şi pentru că mesajul s-a postat prea devreme, revin. O surpriză deosebită blogul cu bârlogul. Mi-a plăcut ce am văzut până acum (încă nu prea mult). Bârlogul intră în blogroll. Cât de curând.
Bun venit în Roxania! Sunt datoare un răspuns. Champ invită pe cine vrea. Eu oricum nu vreau. N-am vrut de la început. Cu toate că din 1990, când eram o puştoaică, mulţi, printre care SRS, mă îndemnau să ies pe sticlă să mă identifice lumea ca imagine - în condiţiile în care “Romania liberă” avea 2-3 milioane tiraj, deci aveam uneori şi dublu numărului de cititori (fabuloasă vreme de aur a presei scrise), eu am refuzat. Am oroare de publicitate.