Vive la France! (Flame of) shame on China!
Unii au blamat Parisul pentru manifestaţia de o reuşită fără precedent în apărarea libertăţii Tibetului şi devoalarea caracterului criminal al regimului comunist din China. Au spus că sportul trebuie delimitat de politic şi că, vezi Doamne, flacăra olimpică ar fi profanată de protestul pentru libertate.
În realitate, China a luat o palmă binemeritată în tentativa ei de a profita politic de pe urma unor jocuri olimpice cu care vrea să urce Everestul, întru gloria unui regim represiv. Beijingul este cel care atentează politic la spiritul olimpic, iar manifestaţia de ieri de la Paris a spus lucrurilor pe nume.
Semnificativ, autorităţile s-au solidarizat tacit cu manifestanţii. Simbolic, steagul olimpic îndoliat cu cercurile sub formă de cătuşe a fost arborat pe Turnul Eiffel. Deputaţi francezi au demonstrat în faţa Palatului Parlamentului, cu un apel imens pentru respectarea drepturilor omului în China.
Spre cinstea lui, însuşi preşedintele Franţei, Nicholas Sarkozy, a lansat un avertisment fără echivoc Beijingului, anunţând că nu va participa la festivitatea de deschidere a Jocurilor decât dacă revendicările manifestanţilor sunt respectate, iar China reia dialogul cu Tibetul şi opreşte măsurile contrare.
Dat fiind acest semnal ultim, autorităţile înseşi au stins de mai multe ori flacăra olimpică, pentru a marca de neuitat protestul parizian. În sfârşit, Franţa care decenii la rând a fost orbită de gauchism solidar cu comunismul criminal, s-a revanşat ieri în apărarea adevărului liber.
Departe de a fi fost profanată, flacăra olimplică a fost onorată. Urmează San Francisco.
Foto AP, Reuters, AFP
marţi 8 aprilie 2008 la 2:18:59 pm
Observ ca sunteti la fel de incisiva ca-n ‘90. Eu sunt putin mai la centru, dar stiu exact ce vrea dreapta si cu ce se mananca. Drept ma afirm – liberal, de la Tocqueville citire.
Multumesc pentru aprecieri. Memoria, bat-o vina… Daca n-as avea-o poate as fi mai linistit. Si mai sanatos. Dor o am si n-am ce face.
marţi 8 aprilie 2008 la 4:51:21 pm
Fără memorie nu există istorie. Doar falsuri, Dar memoria nu trebuie să vă afecteze sănătatea. E păcat. Mulţumesc şi eu pentru aprecieri. Ceea ce e dureros e faptul că unii oameni care mă adorau – chiar disproporţionat – în anii 90, acum declară că nu mă recunosc, pentru că îl adoră pe Traian Băsescu. Mă puteţi ajuta să înţeleg?
marţi 8 aprilie 2008 la 7:59:12 pm
Sincer? Nici eu nu-nteleg. Cred ca e o problema de psihologie care ma depaseste. Sa te apropii de unul din calai? De ce oare? O fi acelasi fenomen care a adus-o pe Patricia Hearst alaturi de rapitori? Sau o memorie care le joaca feste?
Pe de alta parte, fara suparare, chestia cu adorarea nu e prea sanatoasa. Cred ca cine nu priveste lucrurile in mod lucid nu le poate judeca corect. Inseamna ca pasiunea iti intuneca mintea. Si atunci poti, foarte usor, sa schimbi tabara cand te indragostesti de altcineva. Eu am judecat lucid ceea ce se intampla. Din aceasta cauza acum judec la fel, chiar daca au fost perioade cand am decis, deliberat, sa ma-ndepartez de PNL si, respectiv, sa refuz sa votez in 2000, pentru ca Emil n-a mai candidat. Regret, doar, ca in 2004 m-am dus si-am stampilat pe cineva pe care il detestam si-l detest si acum, poate la fel de mult ca pe Iliescu, daca nu mai mult. Si a fost singura data in care l-am votat. Ce gresala am facut!
marţi 8 aprilie 2008 la 8:53:29 pm
De acord cu dumneavoastră. În ce priveşte turul al II-lea din 2000, eu am fost la vot şi i-am tăiat cu pixul pe amândoi. Forma mea de valorificare a dreptului de vot prin anularea lui, atunci când nu am de ales.